De ce mi-am schimbat meseria la 50 de ani?

By mai 28, 2015Articole
infirmier-Maria-Dragoi

Studiile realizate în anul 2014 au arătat că numărul persoanelor neangajate care sunt în afara perioadei de indemnizaţie a crescut progresiv: de la 272.558 în iunie 2012 la 326.103 persoane în iunie 2014. În afara statisticilor oficiale există sute de mii de persoane care încă reprezintă un „grup invizibil”. Acestea nu se află pe lista beneficiarilor de ajutor de șomaj, nici pe piaţa oficială a muncii și rămân în continuare în zona gri sau neagră a pieţei muncii. Pentru aceste persoane, organizațiile neguvernamentale și serviciile publice din domeniul social realizează proiecte și intervenții finanțate de cele mai multe ori din fonduri externe și prea puțin din surse locale.

Pentru a contura situaţia pieţei locurilor de muncă din domeniul serviciilor medicale şi pentru a obţine şi un punct de vedere subiectiv asupra fenomenului, am stat de vorbă cu doamna Maria Drăgoi, care urmează cursurile de calificare în meseria de infirmier în cadrul proiectului „Calificarea femeilor in meseria de infirmier: o sansa pentru servicii medicale si sociale de calitate” şi face parte din personalul de îngrijire al Spitalului de Cardiologie din Covasna. O femeie blajină, al cărui păr a fost încărunţit timpuriu de parcursul cotidian anevoios. Uşor emoţionată, dar cu un ton domol, doamna Maria ne-a răspuns cu sinceritatea unui om parcă resemnat deja cu toate neajunsurile prezentului.

Reporter: Spuneţi-ne câte ceva despre dumneavoastră.

Maria Drăgoi: Mă numesc Drăgoi Maria, locuiesc în Covasna, născută în Covasna. Am doi copii: o fată şi un băiat. Am lucrat în comerţ din ’85 până în 2011… pe timpul comunismului era fostul ICS, apoi am lucrat la un patron. În decembrie 2011 am fost operată pe coloană, după care am rămas fără loc de muncă fiindcă îmi luasem concediu medical şi n-au vrut să mă mai primească înapoi. Fără şomaj, fără nimic, eram într-o situaţie groaznică atunci. Am stat aproape un an de zile acasă. In 2012 am reuşit să încep munca aici, la spital. Contract pe o perioadă determinată, ca şi îngrijitoare, iar acum fac cursul de infirmieră. Am zis că o să mă ajute, o să-mi fie mai uşor fiindcă am ajuns la o anumită vârstă, imediat am 50 de ani.

Rep.: Cum arată o zi de muncă?

M.D.: Eu, ca îngrijitor, lucrez numai dimineaţa. Începem cu curăţenia în cabinet, apoi oficiu, EKG, băi, saloane, holuri. Totul şi de câte ori este necesar. Sunt saloane din care se pleacă şi e nevoie de două ori de curăţenie… sau pe holuri, mai ales când vremea de afară nu e una bună.

Rep.: Cum relaţionaţi cu pacienţii?

M.D.: Legătura cu pacienţii, aici, e destul de strânsă. Le stăm la dispoziţie în limita posibilităţilor, desigur, fiindcă sunt lucruri pe care poate unii le cer şi nu le-am putea îndeplini, mai ales că n-avem aici condiţiile unui hotel. În orice caz, faţă de alte spitale pe care le-am mai văzut pe la televizor, al nostru este mult peste aşteptări. Pacienţilor li se ia tensiunea de două ori pe zi, vizitele doctorilor sunt zilnice, condiţiile sunt bune. Până în prezent, eu lucrând de aproape doi ani, chiar am întâlnit pacienţi care preferă acest spital şi chiar caută să vină pe aceeaşi secţie. Sunt foarte mulţumiţi de medici şi de personalul de îngrijire, dar asta depinde foarte mult de noi. Atunci când personalul e drăguţ şi caută să rezolve problemele pacienţilor, aceştia sunt mulţumiţi şi totul merge bine.

Rep.: Care sunt beneficiile pe care le aduce cursul de infirmieră la care participaţi?

M.D.: Sunt multe lucruri noi pe care le învăţ, care sunt utile în activităţile noastre de zi cu zi şi care ne pot ajuta mult pe viitor la locul de muncă. In plus, cursul ne ajută mult şi în comunicarea cu pacientul. Vom avea şi un loc de muncă sigur, fiindcă vom deveni personal calificat la sfârşitul acestui curs. S-a ivit această ocazie şi am zis să profit de ea. Altă şansă oricum n-ar fi, fiindcă naveta nu e o opţiune. Fata mea face naveta zilnic: pleacă dimineaţa la 6 fără un sfert şi ajunge seara la 7 acasă.

Rep.: Care ar fi situaţia locurilor de muncă în zonă? Sunt uşor de găsit, corect remunerate?

M.D.: Nu se găsesc locuri de muncă în zonă, e groaznic. Indiferent de vârstă, indiferent de calificare, e dezastru. E un oraş mort. Pentru femei poate s-ar mai găsi ceva în comerţ, însă condiţiile sunt groaznice acum, ăsta-i adevărul. Sunt persoane care s-au pregătit pentru un anumit domeniu şi nu pot găsi nimic în acel domeniu, aşa că recalificarea ar fi bună în situaţia asta. Cea mai mare problemă este că, după o anumită vârstă, e greu să îţi mai găseşti un loc de muncă. Şi oricum, în ziar sună la fel toate anunţurile: angajăm cu experienţa minim 3 ani. Dacă nu te ia nimeni, experienţa de unde o faci? Asta nu se întreabă nimeni. Oricum, ofertele salariale sunt foarte mici, indiferent de condiţii, tocmai fiindcă lumea le acceptă. Decât să stai acasă şi să nu faci nimic, mai bine accepţi orice ofertă. Adevărul este, oricum, că ăsta e un oraş mort. Nu ştiu cum s-ar putea îmbunătăţi situaţia nici pe viitor. Tineretul a plecat din oraş, oricum: care prin Bucureşti sau prin alte oraşe mari, care în afara ţării. Adevărul este că indiferent de ce facultate ai terminat, tot nu poţi găsi nimic de lucru în zonă.

Rep.: Dumneavoastră cum aţi reuşit să vă descurcaţi?

M.D.: Eu cunosc ambele limbi, vorbesc şi limba maghiară şi limba romană şi poate din cauza aceasta am reuşit să mă descurc. M-am orientat către sistemul sanitar fiindcă în oraş nu se găseşte absolut nimic, aceasta a fost singura portiţă. Nu aveam de ales, dar a ajuns să-mi placă foarte mult activitatea de aici. Din moment ce lucrezi cu oamenii şi ştii să vorbeşti cu ei, e totul bine.

Proiectul “Calificarea femeilor în meseria de infirmier: o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate” este implementat de Fundaţia Caritas Alba Iulia în parteneriat cu Asociaţia Four Change şi Centrul Diecezan Caritas Iasi şi co-finanţat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!

Leave a Reply